BIOGRAFIE

Aproape un jumătate de veac, sălăjeanul Ioan Seleşi a străbătut toată ţara, susţinând spectacole de folclor şi umor alături de mari artişti români. Pe Ioan Seleşi îl vedem în spectacole, la zilele comunelor şi a oraşelor, în calitate de prezentator şi umorist. În acelaşi timp, conduce grupul artistic „Humoris” al Centrului Militar Zalău. „După prestaţia fiecărui artist, spun câte o glumiţă. Împletesc spectacolele ca să nu fie seci. Eu fac două feluri de umor: umorul popular, cu texte din graiul popular, care pentru români este foarte important, însă este uitat, şi umorul-creaţie literară. Nu fac politică. Primarii se schimbă tot la patru ani, eu rămân”, spune artistul.

Din frizer, umorist.

Spune că a ajuns artist din întâmplare. „La 16 ani eram ucenic la Hunedoara. Am dorit să mă fac strungar. Dar pentru că nu erau posturi în anul în care am absolvit eu, am lucrat ca frizer la brigada artistică. Pe urmă am făcut liceul la seral. O secretară de partid din Braşov a avut ideea să promoveze artişti din rândul muncitorilor. Am fost aleşi nouă oameni din toată ţara şi ne-au dus la pregătire la Institutul de Teatru „I.L Caragiale”, din Bucureşti, unde l-am avut la profesor pe celebrul actor Dem Rădulescu”, îşi aminteşte cu drag Seleşi.

Coleg cu Irina Loghin şi Benone Sinulescu.

De-a lungul anilor, a lucrat la Filarmonica de Stat din Braşov, unde, timp de 12 ani, a fost coleg cu Irina Loghin şi Benone Simulescu. După Revoluţie s-a mutat la Ansamblul „Ciocârlia”, din Bucureşti. Apoi, la insistenţele soţiei, s-a mutat mai aproape de locurile natale, mai precis la Ansamblul profesionist „Crişana”, de pe lângă Filarmonica de Stat din Oradea, de unde a ieşit la pensie. Ioan Seleşi spune că se poate mândri cu peste 50 de premii obţinute تويتر-سكس سكس.cc la festivaluri de umor şi din partea unor somităţi ale vieţii artistice. Cea mai aproape de suflet este distincţia acordată de academicianul Fănuş Neagu, al Festivalul „Un bob de veselie”, de la Feteşti. Îşi aminteşte cu mândrie şi de Festivalul de umor cazon de la Sibiu, unde a primit un premiu semnat de Ştefan Popa Popas şi, un an mai târziu, un alt premiu acordat de Dorel Vişan.  „Am fost o viaţă preocupat de folclor, dar am făcut şi teatru de revistă. M-am străduit să le imprim curaj artiştilor pe scenă şi să dau spectacolului câte o pauză specială între fiecare prestaţie artistică. Pentru că aşa ar fi ca şi cum ai servi la toate mesele sarmale”, spune umoristul.
Revoluţia a avut un impact semnificativ pentru viaţa lui. „Eu am o inspiraţie de moment  şi colegii mă reclamau că iar mă abat de la text. A trebuit să treacă aproximativ un an până să redevin eu cel adevărat”, mai spune umoristul.

Ce presupune viaţa de artist?

Pe de-o parte e frumos. Pe de altă parte, este foarte dificil când te atacă lumea. Ei cred că eu sunt tot timpul pus pe glume, or am şi eu momente mai rele. Mă simt împlinit când sala aplaudă la glumele mele minute în şir, până mi se ridică părul pe mână  de emoţie. Mă consider un artist împlinit, cu excepţia faptului că nu am reuşit să fac avere.

Cum vă explicaţi că, la Zalău, multe piese de teatru sunt anulate?

Lumea a scăpat de dictatură şi a dat de harababură. Oamenii s-au dezobişnuit să meargă la spectacol, pentru că nu au bani. Sunt preocupaţi în primul rând să pună pâine pe masă. În Zalău, se simte lipsa unui teatru şi a unei culturi în sensul acesta.

Ce-i place ?

Îmi plac oamenii frumoşi şi deschişi şi magazinele de azi, frumos aranjate. Mi-ar plăcea să pot înfiinţa un teatru de revistă unde să fiu director pentru o zi, iar apoi să-l las pe mâinile unui tânăr ambiţios şi competent.

Ce nu-i place?

Nu-mi place limbajul „bulevardian” care se foloseşte în gura mare, fără perdea. Nu-mi plac şoferii care fac exces de zel, turează motoarele în forţă. Şi-mi pare rău că nu se iau suficiente măsuri pentru a-i opri.

sursa adevarul.ro

Back to top